Fetele lui Radu Voina vor disputa astazi de la 18:00 al 2-lea meci din cadrul grupelor principale ale Ligii Campionilor in compania frantuzoaicelor de la Metz. Portarul campioanei Romaniei experimentata Luminita Hutupan Dinu a declarat ca este increzatoare in sansele echipei de a obtine victoria:
"Cu victoria de la Krim nu trebuie sa ne culcam pe o ureche. Deja se vorbea de semifinale, dar trebuie sa luam totul pe rând. Vine abia al doilea meci din grupa, cu Metz, la noi acasa, o echipa care nu e de dat la o parte. Am studiat caseta meciului cu Buducnost, am facut deja analiza meciului, la fel cum am facut si cu Krim. Rusoaica Andriusina este cea mai periculoasa, le face tot jocul. Au jucatoare înalte si o aparare solida, o echipa destul de puternica, ce nu trebuie subestimata"
Tot ea a mai declarat "Rezultatul se afla în mâinile noastre si îl vom afla abia în minutul 60. Degeaba am conduce tot meciul si la final, nu s-ar termina cu bine. Jucam acasa, în fata propriilor fani, care vor fi al 8-lea jucator pentru noi. Vom juca si pentru ei, pentru ca acasa, unde cunoastem sala si avem sustinatorii nostri, nu avem voie sa pierdem. Conteaza jocul echipei si forma noastra din acea zi. Cu Dumnezeu înainte, cum se spune, dar nu uitam ca daca cerem victoria si ne-o dorim, trebuie sa si aratam valoarea noastra. Suntem peste Metz, ca valoare, ca jucatoare, ca experienta, deci consider Oltchim favorita suta la suta"
Casa de pariuri
bet365 acorda prima sansa valcencelor:
Oltchim 1.20 X 14.00 Metz 5.50Recomandare
bet365: peste 52,5 puncte Cota:1.85